Educația la Liceul Internațional Baia Mare este un proces de dezvoltare intelectuală, socială și personală, prin care elevii își descoperă potențialul și își formează identitatea.
Misiune
MISIUNEA noastră este aceea de a insufla copiilor pasiunea pentru învățare, dorința de a studia independent și de a acumula cunoștințe care le vor fi utile pe termen lung, atât în carieră, cât și în viață.
Ne propunem ca fiecare elev să-și poată dezvolta:
- Competențele esențiale pentru o societate modernă
- Capacitatea de a gestiona și utiliza informația
- Deschiderea către schimbare, diversitate și dialog
- Respectul față de valorile unei societăți democratice, echitabile și incluzive
Viziune
Susținem starea de bine a întregii noastre comunități: elevi, profesori, părinți și personal administrativ, pentru că știm că un mediu sănătos naște performanță reală.
Inspirăm elevii să crească.
Îi sprijinim să progreseze.
Siguranță
Siguranța fizică și emoțională a elevilor noștri reprezintă o prioritate fundamentală. Școala este un spațiu în care copiii se simt protejați, ascultați și acceptați, iar relațiile dintre elevi, profesori și personalul școlii se bazează pe respect reciproc, empatie și responsabilitate.
Aceste valori creează un climat educațional sănătos, în care fiecare elev se simte valorizat și încurajat să evolueze atât pe plan academic, cât și emoțional.
-
Spații moderne
Laboratoarele complet echipate și zonele de recreere sunt gândite pentru a sprijini procesul educațional și pentru a stimula curiozitatea, creativitatea și colaborarea. -
Tehnologia integrată
Tehnologia integrată în activitățile zilnice contribuie la o învățare interactivă și relevantă pentru lumea actuală.