Inspire.
Learn.
Empower.
Educația în Liceului Internațional Baia Mare este un proces de dezvoltare intelectuală, socială și personală, prin care elevii își descoperă potențialul și își formează identitatea.
Oferim un mediu sigur și echilibrat, în care fiecare copil este sprijinit să învețe, să exploreze și să se dezvolte cu încredere.
Respectul, empatia și grija față de ceilalți sunt valori esențiale care transformă școala noastră într-un loc în care elevii se simt acceptați, valorizați și încurajați să evolueze atât pe plan academic, cât și emoțional.
MISIUNEAnoastră este aceea de a insufla copiilor pasiunea pentru învățare, dorința de a studia independent și de a acumula cunoștințe care le vor fi utile pe termen lung, atât în carieră, cât și în viață.
VIZIUNEAliceului este una internațională, bazată pe educația bilingvă integrată în Curriculumul Național Românesc și Curriculum Cambridge, fiind singurul liceu Cambridge autorizat din Maramureș, cu ciclu complet de studii.
Susținem starea de bine a întregii noastre comunități: elevi, profesori, părinți și personal administrativ, pentru că știm că un mediu sănătos naște performanță reală.
Inspirăm elevii să crească.
Îi sprijinim să progreseze.
Le dăm încrederea să devină lideri, să gândească singuri, să fie creativi și să acționeze proactiv, acum și în tot ce urmează.
Educația reală și actuală trebuie să ofere sens, scop și valori elevului din secolul nostru.
Valorile promovate în școala noastră
Gândire independentă
Independența, creativitatea, soluționarea problemelor și gândirea critică și analitică.
Responsabilitate și încredere
Caracter & integritate
Deschidere globală
Spirit civic activ
Impact în comunitate
Oameni dedicați, în fiecare zi
Urmăriți-ne pe Instagram
Acreditările noastre